Sora Emi Magnificat Bratt, fsp

Mă numesc Emi Bratt, sunt din New York - SUA. Sunt singură la părinţi. Tatăl meu este din Anglia, de religie anglican, iar mama este din Japonia, catolică. Am primit darul credinței de la mama mea, o femeie cu o profundă viaţă creştină, și de la un preot franciscan, prieten al familiei mamei mele de pe vremea când era misionar în Japonia.

Acest preot m-a ajutat foarte mult în copilărie să-l descopăr pe Dumnezeu, nu atât ca un judecător, dar mai ales ca Tată. Un Tată ceresc care ne iubeşte și ne călăuzește în această lume ca să ajungem acolo unde este El. Dumnezeu doreşte să ne bucurăm mereu de prezența şi iubirea sa.

Încă din copilărie am studiat la o școală catolică din orașul meu. Acolo am absolvit și liceul. Chiar dacă școala aparține Bisericii, o mare parte dintre elevi sunt catolici nepracticanți sau de alte religii. Așadar am fost expusă ideilor necatolice atât acasă, din partea tatălui meu, cât și la școală, din partea colegilor. Acest lucru a fost pentru mine o mare provocare dar, în acelaşi timp, credința mea a devenit mai puternică și am fost ajutată să am o privire realistă asupra lumii și diversității ei.

O experiență foarte puternică în viața mea a fost evenimentul din 11 septembrie 2001. Eram în New York când au avut loc atentatele teroriste. Chiar dacă nu am pierdut pe nimeni drag în această tragedie, am fost foarte afectată la nivel psihologic. Am realizat cât de mare este răul, până unde poate ajunge și câtă suferință poate produce, și cum, într-o dimineață, totul se poate schimba. M-am gândit la câtă supărare și întuneric trebuie să fi fost în inimile celor care au comis așa ceva și la suferința de nedescris a supraviețuitorilor și a celor care au pierdut pe cineva drag.
Nu doresc să spun că aceasta este prima sau ultima sau cea mai mare tragedie din lume, dar pe mine m-a afectat atât de mult pentru că s-a întâmplat în orașul meu. Din această experiență am înțeles câtă nevoie avem de Dumnezeu, cât de important este ca Isus să fie cunoscut și iubit de oameni.

Am auzit pentru prima dată de Fiicele Sfântului Paul de la mătușa mea din Japonia, care lucrează cu surorile Pauline din această țară. Pe surorile Pauline din Statele Unite le-am cunoscut pentru prima dată în anul 2000, când eram la liceu. Le-am căutat pe internet, din curiozitate... În vara aceluiași an am participat la programul lor de vară: „Vino și vezi”, ținut la Boston pentru tinerele interesate de viața consacrată. Au urmat alte vizite, întâlniri, o comunicare strânsă între mine şi surori. Am simțit încă de la început o mare bucurie în mijlocul lor, am avut sentimentul că sunt acasă, că acel loc era ceva mai mult decât o muncă sau o carieră. Nu mi-am pus întrebări de genul: „Aș putea fi doctor sau soră Paulină?” Am simțit încă de la început că este altceva, că face parte din mine: acesta era planul lui Dumnezeu cu viața mea, plan pe care mi l-a sădit in inimă.

Ce m-a atras la această Congregație? Înainte de toate, spiritualitatea euharistică și rugăciunea bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Faptul că de aici, din Cuvânt și Euharistie, se naște misiunea lor, aceea de a oferi darul cel mai mare pe care oricine îl poate primi: pe Isus. Am fost impresionată să văd cum surorile caută să-l facă cunoscut pe Isus tuturor, nu doar unui grup limitat de persoane; cum același mesaj, vechi de 2000 de ani, este „reambalat” pentru ca el să vorbească timpului prezent, culturii, evenimentelor, oamenilor de astăzi, pentru ca Învăţătura lui Isus să poată intra acolo unde sunt oamenii, în mediul lor. Am fost atrasă mult și de viața de comunitate; aceasta este primul loc de misiune al surorilor în care Isus este comunicat; misiunea între oameni este credibilă când tu însuţi trăiești ceea ce comunici.

De asemenea, și Cuvântul lui Dumnezeu m-a inspirat pe drumul meu vocațional, acesta având o rezonanță puternică în viața mea. În particular fraza din Evanghelie: „Veniți la mine toți!” (Mt 11,28) m-a inspirat și m-a umplut de curaj. Am simțit că Isus mă invită să vin la El așa cum sunt, cu toată fiinţa mea, cu greutăți și bucurii, nesiguranțe şi speranțe, planuri și deziluzii etc. Și așa cum mă invită pe mine, invită toată omenirea, invită pe fiecare om să vină la El.
Acestea au fost semnele prin care am simțit că Dumnezeu mă cheamă pentru a îmbrățișa aceeași misiune cu surorile Pauline.

În august 2004 am intrat în postulandat. Acesta a fost un timp de formare și de discernământ împreună cu alte tinere care au făcut aceeași alegere ca și mine. Am avut ocazia să cunosc mai profund viața surorilor Pauline, am studiat și am experimentat misiunea lor și viața de comunitate. Apoi a urmat noviciatul, un timp special de reflecție, rugăciune și pregătire pentru primele voturi.

Am făcut Prima Profesiune la 28 iunie 2008. După Prima Profesiune, ca soră tânără (junioară), am experimentat din plin viața Fiicelor Sfântului Paul: slujind în misiunea noastră specifică și împărtășind viața și rugăciunea cu surorile mele. Sunt recunoscătoare Domnului pentru nenumăratele momente în care am simţit iubirea și fidelitatea sa în acest timp de mare creștere pentru mine.

Sunt foarte bucuroasă de vocația mea de soră Paulină și îi mulțumesc Domnului pentru darul prețios al chemării sale cântând în viața mea „Magnificatul” Mariei. Aceste cuvinte ale Mariei sintetizează bine experiența fidelității lui Dumnezeu față de noi, în istoria noastră, în mijlocul încercărilor și al diverselor suferințe. Când am făcut Prima Profesiune, am adăugat cuvântul „Magnificat” la numele meu. Această rugăciune a continuat să mă însoțească pe drumul vieții mele religioase pauline.