Scrisoarea a doua a sfântului apostol Petru

Apostolul Petru, conştient de misiunea sa pastorală şi de responsabilitatea ce i-a fost încredinţată de Domnul, simţind că este aproape de sfârşitul vieţii, le recomandă creştinilor să persevereze în credinţa primită şi să stea departe de învăţăturile contrare credinţei.

Autorul acestei „scrisori catolice”, adică ce este adresată tuturor credincioşilor, aparţine grupului creştinilor conduşi de apostolul Petru. Aceştia îi primesc învăţătura şi ascultă cu fidelitate de autoritatea sa. Scrisoarea este compusă din trei capitole, iar referinţele la figura lui Petru le găsim de la început până la sfârşit. În primul rând, începând de la expeditor, care se prezintă cu numele lui Simon Petru. Despre apostol se aminteşte faptul că a fost martor ocular la Schimbarea la faţă a lui Isus (Mc 9,2-10; Mt 17,1-9; Lc 9,28-36). Apoi se face aluzie la moartea lui Petru pe care Isus i-a prezis-o: „Dar consider că este drept, cât timp sunt în acest trup, să vă ţin treji aducându-vi-le aminte, ştiind că despărţirea mea de trup va fi în curând după cum Domnul nostru Isus Cristos mi-a dezvăluit. Dar eu mă voi strădui ca şi după plecarea mea să vă amintiţi mereu de aceste lucruri” (2Pt 1,13-15).

Forma literară a acestei scrieri este cea a testamentului. Apostolul Petru, conştient de misiunea sa pastorală şi de responsabilitatea care i-a fost încredinţată de Isus, simţind că este aproape de sfârşitul vieţii, le recomandă creştinilor să persevereze în credinţa primită şi să stea departe de învăţăturile contrare acesteia. „Iubiţilor, aceasta este deja a doua scrisoare pe care v-o scriu; în ele vreau ca, prin amintirile voastre, să vă trezesc în judecata dreaptă. Aduceţi-vă aminte de cuvintele prezise de sfinţii profeţi şi de porunca Domnului şi Mântuitorului dată prin apostolii voştri” (3,1-2).

Evidenta preocupare pastorală dă mărturie asupra faptului că această scriere, asemenea scrisorilor pastorale ale lui Paul, este adresată comunităţii către sfârşitul secolului I, perioadă în care începeau să se nască erezii împotriva învăţăturii creştine. Sunt mulţi învăţători falşi iar modul lor de a gândi este periculos, mai ales în ceea ce priveşte Sfintele Scripturi. Ereticii ajung chiar să-l renege pe Isus (cf. 2,1) şi aseamănă speranţa creştină cu o poveste. Şi conduita lor morală este periculoasă deoarece reneagă calea indicată de Isus. Autorul scrisorii aminteşte că Isus este adevăratul Mântuitor. Amintirea puternică a mântuirii pe care Isus a dăruit-o oamenilor face să se nască şi să se maturizeze adevărata credinţă şi îi determină pe creştini să se comporte în mod coerent cu credinţa pe care o îmbrăţişează.

Credinţa creştină este, aşadar, fondată pe autoritatea lui Isus, pe tradiţia apostolilor şi este transmisă de Biserica care interpretează Sfintele Scripturi conţinute în Vechiul Testament şi în primele scrieri din Noul Testament, ce începeau să circule. Se face referinţă, de fapt, la scrisorile apostolului Paul, care deja erau răspândite printre creştini de mai mult timp. Despre ele, se afirmă că sunt Scripturi Sacre, adică cuvântul lui Dumnezeu, tot la fel cum Vechiul Testament este Scriptură Sacră. „Să consideraţi ca o mântuire îndelunga răbdare a Domnului nostru, aşa cum v-a scris şi iubitul nostru frate Paul, după înţelepciunea care i s-a dat, precum o face în toate scrisorile în care vorbeşte despre acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înţeles pe care cei neştiutori şi incompetenţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre propria lor pieire” (2Pt 3,16-17).

De ştiut că:

  • Scrisoarea a doua a sfântului Petru, spre deosebire de alte texte din Noul Testament, are puţine referinţe în alte cărţi neotestamentare. Datorită incertitudinii asupra autorului istoric, a clarelor diferenţe de limbaj faţă de prima scrisoare atribuită lui Petru, recunoaşterea sa în calitate de carte canonică, adică „revelată”, are loc într-un al doilea moment. Face parte din cărţile deuterocanonice.
  • Această scriere contribuie la definirea caracterului inspirat al Scripturilor: „nici o profeţie a Scripturii nu se interpretează după propria părere a cuiva” (1,20).

Filippa Castronovo, fsp
(text tradus din site-ul www.paoline.it)

Citeşte textul: Scrisoarea a doua a sfântului apostol Petru