Puterea vocaţiei

Fericitul Timoteo Giaccardo s-a născut pe data de 13 iunie 1896 la Narzole, dieceza de Alba. La botez i s-a dat numele Giuseppe (Iosif). Timoteo este numele ce-i va fi dat cu ocazia profesiunii voturilor în congregaţia Societatea Sfântul Paul.

În luna mai 1908, Giuseppe l-a întâlnit pentru prima dată pe pr. Alberione. Această întâlnire a fost decisivă pentru întreaga sa viaţă. Avea 12 ani. Pr. Alberione scrie: „Fiind trimis de episcop să-l ajut pe parohul din Narzole duminica, l-am observat imediat printre copii pe micul Giuseppe care se distingea prin pietatea sa, seriozitatea superioară anilor săi, iubirea pentru studiu, vivacitate.
Aflând de dorinţa băiatului de a deveni preot, pr. Alberione, care avea deja în inimă marele proiect al Familiei Pauline, l-a ajutat şi din punct de vedere financiar pe băiat pentru a studia la seminarul din Alba unde a devenit directorul său spiritual.
În timpul petrecut în seminar, fidelitatea lui Giuseppe faţă de viaţa de rugăciune şi faţă de studiu a fost atât de mare încât, curând, a atras admiraţia tuturor.

1917 a fost pentru Giuseppe un an foarte important, hotărâtor. A înţeles cu claritate că Domnul îl chema să facă parte din Societatea Sfântul Paul, fondată de pr. Alberione la data de 20 august 1914. Îndrăgostit fiind de apostolatul publicaţiilor, el îl numea „regele apostolatelor... deoarece multiplică vocile care vorbesc, inimile care ascultă, ţările care aud, deoarece este cel mai răspândit, cel mai crezut, cel mai eficient, formează mediul, domină situaţiile, consolidează şi face posibile celelalte apostolate”.

Obişnuia să spună: „Presa catolică este ideea regină a vieţii mele, este doamna minţii mele, a voinţei mele, a inimii mele”.

Încă de atunci el simţea apostolatul cu mijloacele de comunicare socială ca fiind o misiune specifică a Bisericii şi deci a preotului; folosirea acestor mijloace este apostolat deoarece cu ele se comunică Evanghelia şi învăţătura creştină întregii umanităţi.
După o novenă de pregătire, seminaristul Giuseppe s-a prezentat la episcopul său, Francesco Re, pentru a-i cere permisiunea de a părăsi seminarul şi de a intra în congregaţia de-abia născută a pr. Alberione. Episcopul, pentru a-l pune la încercare, i-a spus: „Dacă vrei să te alături tinerilor pr. Alberione trebuie să renunţi la preoţie”.
Aceste cuvinte au fost primite de Giuseppe cu inima îndurerată, dar fără ezitare. El i-a oferit lui Dumnezeu acest sacrificiu pentru a-şi urma vocaţia paulină pe care o simţea cu multă claritate. Văzând voinţa hotărâtă a tânărului, episcopul a fost de acord ca acesta să intre în Societatea Sfântul Paul pentru a se consacra acestui apostolat.

Pr. Giaccardo nu a regretat niciodată pasul făcut. Scria mai târziu: „Sunt mulţumit de a fi paulin, în această casă în care tu, o Maria, ai avut bunătatea de a mă chema; doresc să rămân aici şi să devin sfânt cu orice preţ”.

Intrat în tânăra congregaţie cu studiile aproape terminate, a devenit imediat pentru cei mai tineri „Domnul Maestru”, fiind iubit, ascultat, venerat, în cadrul şi în afara Familiei Pauline.